Blocarea roților în parcările supermarketurilor, ILEGALĂ. Ce trebuie să facă șoferii când își găsesc mașina așa…

Reprezentanții Primăriei din Timișoara consideră că blocarea roților de către firmele care au contract cu supermarketuri constituie o practică ilegală.

În acest sens, Comisia de Circulaţie a municipiului Timişoara s-a întrunit de urgenţă, pentru a analiza faptul că unele centre comerciale şi supermarket-uri practică blocarea roţilor autovehiculelor, ai căror conducători auto parcheză  în parcările acestora, percepând și taxe de deblocare.

„Având în vedere cele semnalate somăm public centrele comerciale/supermarket-urile care practică blocarea roţilor autovehiculelor în parcările lor, parcări care nu au acces controlat, ca în termen de 24 de ore să renunţe la aceste practici. În caz de neconformare, Comisia de circulaţie îşi rezervă dreptul de a retrage avizele emise şi a proceda la începerea demersurilor legale pentru închiderea acceselor, precum şi de a sesiza Poliţia Română şi Parchetele competente”, a declarat Culiţă Chiş, vicepreşedintele Comisi de Circulaţie din Primăria Timişoara, scrie adevarul.ro.

Astfel, reprezentanții instituției roagă cetățenii care sunt sau au fost victimele acestor practici să sesizeze Poliţia Română sau Parchetele care au competenţe.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *